Ilie Năstase, reacție de zile mari după ce a aflat că Jannik Sinner s-a dopat: „Pe timpul nostru ne dădeau o bere!”. EXCLUSIV

Ilie Năstase, reacție de zile mari după ce a aflat că Jannik Sinner s-a dopat: „Pe timpul nostru ne dădeau o bere!”. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Năstase a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce a aflat că Jannik Sinner s-a dopat.

Marți, Jannik Sinner a recunoscut, prin intermediul unui comunicat, că a fost prins dopat, în luna martie, la Indian Wells.

Cu toate acestea, italianul a scăpat de suspendare, după ce a dovedit că nu s-a dopat cu bună ştiinţă.

Ilie Năstase, reacție de zile mari după ce a aflat că Jannik Sinner s-a dopat

Ilie Năstase a avut o reacție haioasă, susținând că, pe vremea sa, sportivii nu se dopau, ci consumau bere. Totodată, fostul mare tenismen s-a declarat contrariat de faptul că un sportiv atât de tânăr, precum Jannik Sinner, a avut nevoie să se dopeze.

„Pe timpul nostru, nu ne dopam, ne dădeau o bere. Nu știu de ce iau trebuirile astea, n-ai nevoie de așa ceva, dacă ești tânăr, cum e el, la 23 de ani”, a spus Ilie Năsate, în exclusivitate, pentru ProSport.

În urina lui Jannik Sinner a fost detectată o cantitate infimă de clostebol, substanţă interzisă. Cu toate acestea, italianului i-a fost permis să joace tenis, în perioada în care a fost anchetat de ITIA.

Ba mai mult, Sinner a scăpat fără vreo suspendare, după ce a dovedit că nu s-a dopat voit. Concret, fizioterapeutul său l-a tratat pentru o rană la deget, cu un produs despre care nu știa că are în compoziție clostebol.

Totuși, italianul va pierde cele 400 de puncte ATP și premiul de aproximativ 300.000 de dolari, pe care le-a obținut la Indian Wells.

„O să las acest episod nefericit şi care a reprezentat o adevărată provocare în urmă. Voi continua să fac tot posibilul să mă asigur că respect regulile antidoping ale ITIA”, a spus Jannik Sinner, prin intermediul unui comunicat.

Simona Halep a fost suspendată 9 luni pentru dopaj

Simona Halep s-a aflat într-un caz asemănător cu cel al lui Jannik Sinner, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat. Totuși, sportivei românce nu i s-a permis să evolueze în perioada în care a fost anchetată și nu a scăpat de suspendare.

„Am avut familia alături. Știu că sună a clișeu, dar pentru mine a fost exact cum auzisem. Că atunci când ai probleme, când dai de necazuri, lumea te părăsește. Și rămâi doar cu familia și oamenii care îți sunt foarte apropiați. Așa că, la mine, a fost la fel.

M-am izolat un pic. M-am simțit în siguranță doar alături de oamenii foarte apropiați, de familie și de niște prieteni. Tenisul m-a învățat, de-a lungul anilor, că trebuie să fii puternic. Și că trebuie să aștepți ziua următoare pentru a da tot ce ai mai bun. Și exact asta am făcut, încercând să păstrez, de asemenea, o gândire pozitivă. Am avut speranțe și, chiar dacă s-a ales praful de ele în multe rânduri, n-am renunțat. Știam că n-am greșit cu nimic. Cred că asta m-a ajutat să rămân acolo și să lupt în continuare”, a spus Simona Halep, recent, despre perioada în care a fost suspendată, într-un interviu pentru Wearetennis

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Putin a dat ordinul ISTORIC. Va fi de 10 ori mai mare. Decizia care anihilează Ucraina
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×